Intro
Aici scriem, povestim și ne împrietenim.
Facem totul mai ușor și merge treaba cu spor.
La arome literare găsești bucurie mare.
Suntem plini și de idei,
Dă un click și-ai să vezi cu ochii tăi.
Salutare!
Eu sunt Maria sunt mama unui minunat băiețel de 3 ani, sunt căsătorita de 5 ani, dar îl știu pe soțul meu de 9 😁. Am o familie frumoasă, sunt o norocoasă. Nu există perfecțiunea, dar nici nu o caut, sunt un om simplu și mă mulțumesc mereu cu ce îmi dă Dumnezeu. Asta am învățat de la părinții mei, pentru a fi fericit nu ai nevoie de prea multe și cel mai important e să ai un om cu care să poți merge la drum și să te susțină în orice, iar eu l-am găsit 🥰.
Mi-a plăcut întotdeauna să scriu despre orice, când eram mică mă uitam la desene sau filme , iar a doua zi îmi luam jurnalul și făceam un mic rezumat. Scriam despre vacanțele de vară petrecute în familie la țară, despre sărbătorile mult așteptate , despre cât de supărată am fost că am luat o notă mică 😂 despre orice.
Cred că scrisul e de mare ajutor, când vrei să vorbești cu cineva și nu ai cu cine, când vrei să arăți și altora pasiunile tale, când vrei să te faci auzit din multitudinea de voci.
Așa că am zis „unde pot face asta cel mai bine ?” dacă nu în mediul online unde toată lumea e în căutare de ceva😂.
În încheiere vă mai spun că sunt balanță , într-o zi cu noroc de 13 octombrie, îmi place muzica, să gătesc, să mănânc, să desenez (nu sunt vreun artist, dar fiului meu îi plac desenele făcute de mine😂), îmi place sunetul ploii, culoarea roșie, îmi plac cățeii, oamenii buni și tot ce e frumos.
Salut!
Numele meu este Marian, nu îmi place să vorbesc foarte mult despre mine, tocmai de aceea o să fiu destul de zgârcit în informații. Sunt căsătorit cu cea mai minunată femeie din lume. Lângă ea am învățat să iubesc și să prețuiesc! Ne-am dorit foarte mult un copil iar Vlad e cel care ne împlinește iubirea.
Îmi place atât de mult frigul încât, „am ales” data de 11 decembrie să fie ziua mea. Completez cu faptul că sunt un săgetător încăpățânat, mă reprezintă un proverb „Până nu dai cu capul de pragul de sus, nu-l vezi pe cel de jos”.
Începând ca o curiozitate și un hobby din clasele 5-8, când am avut primul blog la cei de la blogspot.com, programarea, web design-ul sau pe scurt domeniul IT a ajuns să fie o pasiune și m-a fascinat de atunci.
Domeniul IT a fost și rămâne o preocupare care m-a „urmărit” de când am terminat studiile și m-am aventurat în lume. Indiferent că lucram în alt domeniu, care necesita abilități diferite, întotdeauna “șurubăream” la un site nou sau învățam noile tehnologii și capabilități web. Mai multe detalii despre mine gasiti AICI, pe site-ul meu personal.
Suplimentar mă gasești și pe Steam dacă ești pasionat/ă de jocuri. Un mic rezumat personal în materie de jocuri: Dying Light, Infestation: The New Z, Grand Theft Auto V, Space Engime, Euro Truck Simulator 2.